Anamaria Prodan a fost prezentă, sâmbătă, la cea de-a 14-a ediție a Dubai Internatioal Sports Conference, evenimentul precursor Globe Soccer Awards, gală care se va desfășura duminică și la care vor participa cele mai mari nume din fotbalul mondial, printre care Messi și Ronaldo. Evenimentul este cel mai mare de acest gen din Peninsula Arabă.
Cristiano Ronaldo și Leo Messi, dar și mai mulți jucători de la Liverpool, sunt printre nominalizații mai multor categorii la Globe Soccer Awards, eveniment desfășurat în Dubai. Superstarul portughez a reușit să câștige premiul pentru ”Cel mai bun jucător al anului” la ultimele trei gale, dar în acest an se luptă pentru o nouă distincție cu Leo Messi, Bernardo Silva (Mancheste City) și patru câștigători ai trofeului Champions League de la Liverpool: Mohamed Salah, Becker Alisson, Sadio Mane și Virgil van Dijk.
Premiul pentru ”Cel mai bun antrenor al anului” îi are ca nominalizați pe următorii: Jurgen Klopp, Fernando Santos, Erik ten Hag și Djamel Belmadi.
O altă categorie disputată este și ”Cel mai bun jucător revoluționar”, unde sunt nominalizați Ansu Fati, Joao Felix, Erling Braut Haaland, Jadon Sancho și Kai Havertz.
Gala Best Soccer Awards din acest an este prima din istorie care cuprinde și categoria ”Cea mai bună jucătoare”, fiind nominalizate următoarele fotbaliste: Ada Hegerberg, Alex Morgan, Amadine Herny, Lucy Bronze, Marta Vieira, Megan Painoe și Sari van Veenendaal.
Pe lângă numele grele din industria fotbalului, la Dubai International Sports Conference, eveniment precursor Globe Soccer Awards, a participat și Anamaria Prodan, însă fără soț, având în vedere că echipa lui Laurențiu Reghecampf, Al Wasl, are meci sâmbătă cu Khor Fakkan.
Anamaria Prodan s-a pozat la eveniment pe covorul roșu, iar imaginile le puteți vedea în galeria foto de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER